Ioan Jitaru, viceprimarul din comuna Nicolae Bălcescu, este tare mîndru de cei patru copii ai lui. El spune că și-a educat cele două fete și pe cei doi băieți în spiritul dreptății, al cinstei, al dragului de învățătură și muncă. Numai că, de cîteva luni, Jitaru are o problemă de lămurit cu băiatul lui cel mare, Sergiu, care de anul trecut este militar în termen la unitatea de pompieri din municipiul Bacău. „S-a tot vorbit în casă despre programul de școală, despre rezultatele de aici, dar și despre cum să-și petreacă copiii timpul liber. Nu sînt un om care să le îngrădească libertatea de mișcare copiilor, dar vreau și rezultate pe măsură de la ei. Băiatului cel mare i-am sugerat că orice tînăr de 20 de ani este bine să facă armata, pentru că învață ceva de acolo. Dar puștiul mi-a reproșat că stagiul militar nu mai este obligatoriu, așa că a scăpat. Mai în glumă, mai în serios, i-am spus că eu, ca viceprimar, am posibilitatea să-l duc la oaste. Toată familia mea a rîs, dar veselia de cu seară s-a evaporat rapid a doua zi”, a povestit viceprimarul Jitaru.
El a spus că în ziua de după discuțiile din casă, pe biroul de la serviciu îl așteptau vreo 20 de ordine de încorporare, sosite pe adresele și numele unor tineri din Nicolae Bălcescu. „Printre acele hîrtii sosite de la Centrul Militar Județean figura și numele băiatului meu, Sergiu Jitaru, care după puțin timp a fost luat în armată la pompieri, la Bacău. Și acum, la aproape trei luni de la încorporarea lui, cînd mă duc la el trebuie să duc muncă de lămurire că eu, tatăl lui, nu am nici un amestec în treaba asta cu armata. Dar am cîștigat faptul că băiatul meu îmi dă dreptate acum, gîndindu-se că serviciul militar este ceva bun în viața fiecărui tînăr”, a încheiat viceprimarul din Nicolae Bălcescu. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.