HANDBAL MASCULIN – DIVIZIA A: Știința Municipal Dedeman Bacău a obținut cea de a doua victorie din tot atîtea jocuri de verificare disputate în acest an, ambele în compania unor echipe din liga națională. Dacă în urmă cu 5 zile Știința învingea Universitatea Suceava, tot la Sala Sporturilor, sîmbăta trecută ea s-a impus clar și în fața Politehnicii Iași, 35-24 (19-12). Meciul a fost contolat de la un capăt la celălalt de Armanu și elevii săi, ultima egalitate înregistrîndu-se în minutul 4, scor 2-2. De acolo, handbaliștii băcăuani au început asediul porții adverse, reușind șapte goluri consecutive. Oaspeții au revenit în joc și s-au apropiat la 11-8, dar liderii serieie I a ligii secunde au înscris gol după gol și s-au distanțat constant pe tabela de marcaj. Antrenorul Gabriel Armanu a folosit cam toți jucătorii aflați la dispoziție, cu excepția lui Spiridon și a lui Marius Bondar, cel de al doilea fiind convocat la lotul național de tineret. Altfel, de remarcat sînt prestațiile foarte bune ale celor doi portari, Adi Brezan și Radu Tamaș, care și-au exasperat adversarii. La fel ca și la amicalul cu Suceava, după consumarea a 60 de minute s-a mai jucat o repriză suplimentară de jumătate de oră.
Știința: Brezan (Tamaș) – Armanu (2 goluri), Ignat (3), Anca, Rotaru (5), Tancău (5), Hornea (3); au mai jucat: Bursuc (6), Grigorie (1), Șoșu (1), Păunică (5), Chirilă (1), Petrea (2), Paraschiv (1).
Pentru Poli Iași au înscris Mironescu (7), Damian (7), Ifrim (3), Velicu (3), Croitoru (1), Iftimie (1), Drugă (1).
• Următoarele două meciuri amicale: marți la Suceava, joi la Iași. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.