Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) se confruntă cu o lipsă din ce în ce mai mare de sînge, numărul donatorilor scăzînd de la o zi la alta. Ieri, între orele 8.00 și 11.00, la unitatea amintită s-au prezentat numai 10 donatori. Dar nici pe toți aceștia nu se poate miza, deoarece în urma analizelor medicale efectuate sîngele unora dintre ei este posibil să fie respins, pentru că suferă de boli transmisibile. „Vine și acum un număr foarte mic de donatori. Pînă la ora 9.00 nu am avut nici unul”, declară Maria Avram, asistenta șefă a Centrului. Printre puținii donatori, unii, însă, sînt constanți. De mai multă vreme, cei 23 de elevi ai anului II B, de la Școala Postliceală Sanitară „Mihai Eminescu”, îndemnați de instructorul lor Dumitra Gherasimescu, și-au făcut un obicei ca la un anumit interval de timp să meargă la Centrul de Transfuzie Sanguină și să doneze sînge. „Vin ei, cu instructorul, dar mai aduc și pe alții. Contează mult gestul lor”, ne-a spus asistenta șefă. Din păcate, însă, nevoia de sînge a județului este cu mult mai mare. Tocmai de aceea, în 30 ianuarie, lucrătorii de la CTS vor merge la Spitalul Onești pentru a recolta sînge de la cei din zonă. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.