■ FCM II Bacău – Unirea Negrești 1-1 (1-0)
FCM II Bacău: Ignătescu – Spiridon, Hanga, Cioran – Cojocaru, Căldăraru, Mărășteanu, Zamfirache, Dobîrceanu (’90 Potorac) – Țuțu (’63 Pînzariu), Cîmpanu.
Unirea: Ciochină – Grigore, Botezatu, Rotundu, Ababei, Bîrnăveanu (’90 Ferariu) – Perjă, Gîfei, Dura (’88 Mihăilă), Rotariu – Mălăeț (’85 Asaftei).
1-0, min. 34; lovitură de colț executată de pe dreapta și Cîmpanu înscrie cu capul
1-1, min. 70; Mălăeț reia din voleu din mijlocul careului fără nici o speranță pentru Ignătescu
Cînd ești echipa a doua a unei prime divizionare și cînd joci cu o formație despre care se zvonește că ar abandona competiția după meciul cu Petrolul Moinești în tentativa sa de a face cît de cît jocurile lui FC Vaslui ar trebui să te impui fără nici o problemă. Mai ales că joci pe propriul teren iar oaspeții au parcurs cei peste o sută de kilometri ce-i despart de Bacău în dimineața jocului într-un microbuz în care au stat înghesuiți ca sardelele. Dar, o vorbă spune că dacă-i întinzi o funie înecatului riști să fii tras și tu la fund. Lucru care s-a întîmplat sîmbătă, pe stadionul Letea. Gazdele au controlat prima repriză, și-au creat ocazii de gol și chiar au înscris. Normal, în a doua parte oaspeții ar fi trebuit să cedeze fizic și diferența să crească pe tabela de marcaj. Dar, cu un joc fără nici un orizont și cu fotbaliști lipsiți de personalitate este greu să cîștigi. Mai mult, Mălăeț a adus egalarea iar în finalul jocului Dura putea duce toate cele trei puncte la Negrești însă vasluianul s-a speriat de ocazia sa și a fost blocat în ultimul moment. Drept e că și Pînzariu ar fi ptut înscrie în ultimul minut de joc însă acesta a reluat fără vlagă o minge ușoară, din marginea careului mic, direct în brațele portarului Ciochină. Zbaterele lui Burlenu au fost inutile ca ale unui bucătar priceput căruia îi lipsește aluatul. Dacă ăsta e viitorul fotbalului băcăuan atunci n-ar trebui să ne așteptăm la mare brînză. probabil la fel gîndea și președintele Gheorghe Chivorchian care la sfîrșitul meciului părea destul de abătut. (C. B.)
Celelalte rezultate: Rafinăria Dărmănești – FC Botoșani 2-2; Bucovina Rădăuți – Laminorul Roman 1-2; FC Vaslui – Aerostar Bacău 1-0; Viitorul Hîrlău – Ceahlăul II Piatra Neamț 1-0; Petrolul Moinești – Cimentul Bicaz 2-0; CFR Moldova Iași – CFR Pașcani 2-0.
Clasament
1. Laminorul 9 8 1 0 18-4 25
2. Petrolul 9 8 1 0 18-4 25
3. FC Vaslui 9 8 0 1 33-5 24
4. Rulmentul 8 5 1 3 13-9 16
5. Aerostar 10 5 1 4 16-14 16
6. Rafinăria 9 4 1 4 13-10 13
7. FC Botoșani 9 3 3 3 10-11 12
8. Cimentul 10 3 3 4 8-11 12
9. Ceahlăul 10 4 0 6 13-24 12
10. CFR Pascani 10 3 2 5 8-17 11
11. FCM II Bacău 9 3 1 5 11-11 10
12. CFR IașI 9 3 1 5 8-12 10
13. Unirea Negrești 10 2 1 7 8-24 7
14. Bucovina 9 1 1 7 7-14 4
15. Viitorul Hîrlău 9 1 1 7 4-18 4
Lasă un răspuns