Deși de mai multe zile vremea s-a răcit considerabil, numărul cazurilor de viroze respiratorii și pneumonii, specifice sezonului rece, a scăzut simțitor în ultima perioadă. Astfel, față de sfîrșitul lui ianuarie, cînd au fost diagnosticate cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare (faringite, laringite, bronșite etc.) 2.345 persoane, numărul cazurilor s-a redus la aproape jumătate, respectiv la 1.217. Dintre cei bolnavi cu o viroză respiratorie, numai 87 au necesitat spitalizarea. Dar, ca pînă acum, ponderea în rîndul bolnavilor o reprezintă tot copiii de 0 la 14 ani (800 cazuri). Și pneumonia a început să bată în retragere. Săptămîna trecută, numărul cazurilor s-a diminuat cu 50 la sută în comparație cu finele lui ianuarie. Atunci au fost peste 900 de cazuri de pneumonii, iar săptămîna trecută – 427. Cît privește gripa, nu s-a înregistrat nici un caz cu această afecțiune. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.