Vamed Group din Austria vrea să ridice din temelie o nouă secție de Oncologie și Cobaltoterapie în Spitalul Județean. „Firma a fost adusă în Bacău de Andre Muit, președintele Asociației «Betania» și am început negocierile cu ei”, a declarat Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău. în urma discuțiilor, se va stabili care va fi varianta de finanțare pentru noua construcție, printr-un parteneriat public-privat sau printr-un proiect de accesare a fondurilor europene. „în secția actuală nu s-au făcut investiții de foarte mult timp și arată ca pe vremea Republicii Populare Române. Orice om care vrea să se trateze de cancer, numai în Bacău nu vine”, a precizat Benea. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.