AGORA Complexul provincial
Deși sînt conștient că rîndurile mele nu vor pătrunde adînc, adică peste tot unde se manifestă fenomenul la care mă refer, problema abordată are o mare importanță deoarece vizează o…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Deși sînt conștient că rîndurile mele nu vor pătrunde adînc, adică peste tot unde se manifestă fenomenul la care mă refer, problema abordată are o mare importanță deoarece vizează o…
• un șoc de tensiune apărut miercuri seară în rețeaua electrică a ars sursa de alimentare a centralei telefonice • defecțiunea se va remedia abia astăzi la prînz • în…
Controalele efectuate de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău la diferite unități economice pentru a verifica modul în care este respectat salariul minim garantat al angajaților…
18 reprezentanți ai Spitalului Județean, printre care Leonard directorul unității medicale și mai mulți șefi de secții vor pleca luna aceasta în Ungaria, la o clinică privată din orașul „Cetatea…
Luminița Muscă, băcăuanca în vîrstă de 30 de ani care marți noapte s-a aruncat în gol de la etajul al treilea al blocului în care locuiește a fost transferată de…
La Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău va avea loc astăzi, de la ora 13.00, deschiderea celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Național „George Bacovia”. Devenită deja o tradiție, această…
Criza financiară prin care trece Spitalul Municipal Onești începe să se resimtă din ce în ce mai acut mai ales la nivelul condițiilor pe care le au pacienții internați. Aceștia…
• multe școli au depus dosarele, dar primăriile nu pot plăti taxa Inspectoratului de Muncă Școlile care au ateliere de lucru pentru elevi sînt obligate prin lege să obțină de…
Numai șase abatoare din județ pot sacrifica legal vitele țăranilor, începînd din aceste zile. Cele șase firme autorizate sînt: Agricola Internațional – abatorul Carbac Bacău, Tiberias 2000 SRL – abatorul…
Odată cu începerea sezonului de comercializare a verzei de toamnă, Administrația Piețelor a luat unele măsuri pentru reglementarea vînzării acestui produs. Ovidiu Băncilă, directorul Administrației Piețelor, ne-a declarat ieri că…
• piesa defectă, în valoare de 10.000 de dolari, a fost înlocuită • tomograful a fost supus ieri testelor, iar de astăzi ar putea intra din nou în circuitul medical…
Noul administrator al Oborului din Șerbănești este, începînd de astăzi, societatea HBI din Bacău. Ovidiu Băncilă, directorul Direcției de Administrație a Piețelor Bacău, ne-a declarat ieri că îi va preda…
• cererile pentru acordarea subvenției pe luna noiembrie se depun la asociațiile de proprietari sau la sediile primărilor din județ • termenul limită este 25 decembrie Consilierii județeni au aprobat…
Agenții economici din municipiul Bacău au obligația să deverseze în canalizarea orașului ape uzate pentru care indicatorii de calitate se încadrează în anumite valori limită, stabilite prin normativele legale. Monitorizarea…
La numeroasele procese dintre SC Onedil și Primăria Onești s-a adăugat de curînd încă unul. Onedil a decis să conteste legalitatea protocolului de predare-primire, încheiat între societate și SC Termon…
Flashback: 23 Octombrie