Schimb de neechivalente…
Prima mea întîlnire cu fostul fotbalist al Sport-Clubului, Gabi Fulga, m-a pus, ca să zic așa, în încurcătură. Am cerut o "apă plată", iar el, dîndu-mi bidonul de cinci litri,…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Prima mea întîlnire cu fostul fotbalist al Sport-Clubului, Gabi Fulga, m-a pus, ca să zic așa, în încurcătură. Am cerut o "apă plată", iar el, dîndu-mi bidonul de cinci litri,…
Dintre cele șapte spitale publice din județ, Spitalul TBC, în care sînt tratați bolnavii de tuberculoză, arată de departe cel mai dezolant. Așa cum aproape toți pacienții lui au o…
în județul Bacău mai sînt șase posturi de transformare nealimentate și o localitate din comuna Asău care nu are curent electric. Sătenii din această zonă stau pe întuneric de joi…
Sărbătoare pugilistică Vin cubanezii! Nu-i o glumă, ci o certitudine. începînd cu 30 aprilie și pînă pe 14 mai, lotul olimpic de box al Cubei se va afla la Onești…
Vremea se va menține apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi noros ziua, cînd izolat vor fi condiții de ploi slabe, apoi se va degaja treptat. Vîntul va…
Ministerul Agriculturii a organizat o întîlnire de lucru cu reprezentanții băncilor cu care ministerul are încheiate convenții de lucru în cadrul programului Fermierul, respectiv BRD-GSG, BCR, Carpati...
Conservatorii și social-democrații s-au aliat în Consiliul local pentru a cere demiterea Consiliului de Administrație al societății CET SA, furnizorul de agent termic al Bacăului. Dacă această alianță...
Fotbal, Liga a 3-a: Puțin fotbal și mai multă luptă. Asta a fost în etapa a 21- a Ligii a 3-a. De vină a fost vremea, meciurile disputîndu-se în condiții…
Scandalul dintre comunele Tamași și Geoseni nu s-a putut soluționa la nivelul șefilor județului. "Am încercat să mediem conflictul de graniță dintre cele două comune la nivelul Prefecturii, dar nici…
"Buna Vestire" alături de pușcăriași • Zeci de deținuți din Bacău au participat la slujba religioasă de Buna Vestire din biserica închisorii n mulți dintre aceștia postesc, se spovedesc și…
Clădirea Muzeului de istorie din Onești - o casă veche situată chiar la intrarea în Parcul municipal, printre puținele rămase în picioare din zestrea arhitecturală a fostului tîrg, a fost…
Persoana a doua singular Mihai BUZNEA Primesc, de o bună bucată de vreme, tot felul de corespondențe ce-mi propun fel de fel de lucruri și oportunități de afaceri, de produse…
Consilierii locali și-ar putea pierde mandatul O organizație non-guvernamentală propune responsabilizarea aleșilor locali față de comunitatea din care provin. Astfel, consilierii locali care timp de...
în Comisia de Cultură a Consiliului Județean Bacău se va decide mîine cine va ocupa, interimar, pînă la organizarea concursului, postul de director al Bibliotecii Județene "Costache Sturdza" Bacău, as...
Hoții dau iama în pădurile Autorității Naționale de âmbunătățiri Funciare (ANIF). Inspecția Silvică și de Vînătoare Bacău a finalizat vineri un control în comuna Horgești, zonă în care se sesizează…
Flashback: 24 Octombrie