Casa în care a poposit Cuza
Un simbol al Unirii, la un pas de uitare • casa în care a fost găzduit Alexandru Ion Cuza este una dintre cele mai vechi construcții din municipiul Bacău n…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Un simbol al Unirii, la un pas de uitare • casa în care a fost găzduit Alexandru Ion Cuza este una dintre cele mai vechi construcții din municipiul Bacău n…
Nerespectarea reguluilor elementare de traversare a străzii au mai făcut o victimă. Este vorba despre Ilie P., de 70 de ani, din Filipești, care a încercat să traverzeze fără să…
Deși în alte județe rromii au dat năvală la Oficiile de Stare civilă să se însoare, încurajați de "darul" de 200 de euro oferit de stat celor care se căsătoresc…
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău a semnat, pînă ieri, contractul cu 171 furnizori din cei peste 700 care și-au exprimat dorința de a intra în relații contractuale cu…
Prefectura Bacău și Asociația "Sofiroz" vor organiza vineri, 26 ianuarie, o campanie de informare și combatere a cancerului de col uterin. "Campania este organizată în cadrul primei săptămîni europene...
Ovidiu PAULIUC Acum cîțiva ani am fost înjurat cînd am publicat lista tuturor imobilelor din județ care au suferit diferite avarii în urma cutremurelor din ultimii 29 de ani, începînd…
Miracolul faptului împlinit Eduard PAVEL în aceste zile călduroase de ianuarie românii aniversează un mare moment al istoriei lor ce a reprezentat "punerea unei cărămizi" la temelia României mode...
Mihai BUZNEA Cred că una din marile virtuți ale poporului nostru este capacitatea de a nu-și pierde răbdarea și de a crede în destinul său, indiferent de decepțiile și loviturile…
Pe teritoriul județului Bacău există 360 de monumente istorice, dintre care multe necesită intervenții urgente de consolidare a structurii de rezistență și de restaurare a componentelor arhitectonice ...
Guvernanții au cerut autorităților din teritoriu să întocmească urgent un program pentru a proteja rezervele de apă, avînd în vedere prognozele specialiștilor privind seceta din acest an. Concret, la ...
în doar cîteva ore, trei locuințe și mai multe acareturi din județ s-au făcut scrum și au provocat pagube de zeci de mii de lei. Vîlvătaia cea mai puternică s-a…
O moarte despre care se credea inițial că s-a datorat unul accident s-a dovedit pînă la urmă a fi o crimă. Aceasta a fost concluzia medicilor legiști, care au stabilit…
Acte false pentru credite bancare • doi băcăuani au emis mai multe documente false pentru a obține un credit pentru nevoi personale n pentru serviciul lor, ei au perceput un…
Fabrica Wear Company din Bacău, unde au locuit și au muncit cele 370 de confecționere chinezoaice pînă la finele săptămînii trcute, a fost ieri un cazan sub presiune. De la…
La ultimul control efectuat de cadrele medico-sanitare în școli, după revenirea elevilor din vacanța de iarnă, au fost depistate numeroase cazuri de afecțiuni provocate de mizeria în care trăiesc unii...
Flashback: 23 Octombrie