BDR asigură cardurile
Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale a lansat, pentru persoanele fizice, produsul Confort, asigurare pentru card, documente, chei de autoturism sau locuință ori casetă de valori (închiriată la…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Societe Generale a lansat, pentru persoanele fizice, produsul Confort, asigurare pentru card, documente, chei de autoturism sau locuință ori casetă de valori (închiriată la…
La sfîrșitul anului 2002, bilanțul rezultatelor obținute de sportivii legitimați la Clubul Sportiv Muncipal (CSM) Onești este de natură să mulțumească conducerea și pe cei care activează în cadrul clubului.…
Lecție de istorie în fața Sfîntului Altar A doua zi de Crăciun, cînd credincioșii romano-catolici au sărbătorit praznicul sfîntului Ștefan – primul martir al credinței creștine, Asociația Națională „Cultul Eroilor”…
Centrul de Pregătire de Protecție Civilă Bacăua organizat și în 2003 cursuri de pregătire pentru situații de dezastre și război a personalului de conducere din administrația locală, inclusiv din cele…
Către sfîrșitul acestui an, tot românul a putut constata o impresionantă invazie de urături, fraze și vorbe goale ale miniștrilor cabinetului Adrian Năstase. Mare bucurie a mai căzut pe capul…
• un băiețel mult așteptat de părinți, venit pe lume cu trei luni înainte de termen, s-a luptat cu viața și a învins • micuțul ar fi trebuit să se…
Dacă e sfîrșit de decembrie, e timpul schimbării. La români, acest moment astral a cunoscut, în ultimele decenii, conotații cu mult mai largi decît cea a primenirii calendarului. Istorie trăită.…
În ciuda investițiilor majore din ultimii ani, rețelele de transport și distribuție a apei potabile în muncipiul Bacău continuă să se afle în mare suferință. În ultimii 11 ani, au…
Pentru asistații de la Cantina Municipală Bacău, ultimele zile ale acestui an au fost pline de daruri. Pentru ca masa de sărbători să le fie îmbelșugată, asitații cantinei au primit…
În noaptea de 30 spre 31decembrie și în intervalul 2 – 4 ianuarie, vremea va fi ușor mai caldă decît normalul pentru această perioadă. Cerul va prezenta înorări accentuate și,…
Peste numai cîteva ore ne despărțim de acest an cu gîndul și speranța la ce ne va aduce anul viitor. Să fim mai buni, mai optimiști și mai bogați sufletește.…
• profesorul Mihai Semenov a adunat, timp de aproape 40 de ani, o adevărată „comoară” ce a îmbrăcat forma cîtorva mii de timbre, ilustrate maxime și cărți poștale ilustrate •…
• aceasta este cea mai arzătoare dorință a unei fetițe de 13 ani, bolnavă de SIDA • părinții i-au descoperit boala micuței după ce a revenit din tabără de la…
Administrația publică a orașului Tîrgu Ocna va avea la dispoziție în acest an aproximativ 63 de miliarde de lei pentru asigurarea nevoilor comunității locale. Ștefan Șilochi, primarul orașului Tîrgu Ocna,…
Pentru românul statornicit în Canada, dar și pentru cel ce sosește aici, atît de departe de țară, pentru a-i vizita pe cei dragi și apropiați, drumul spre Biserică e drumul…
Flashback: 24 Octombrie