~2 min lectură 5 comentarii

FOTO – Consiliul Județean Bacău, ședință decisivă pentru fostul Spital Municipal. Pe șantier, parterul și subsolul se apropie de finalizare

Redacția Ziarul de Bacău

„Lucrările la parterul și subsolul clădirii fostului Spital Municipal se lucrează în două schimburi, iar stadiul de execuție este de 85%”, a anunțat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, după o vizită pe șantier.

Potrivit lui Ivancea, „nu suntem departe de momentul în care aceste incinte medicale vor fi date în folosință, după ce – în urmă cu doi ani – etajele 4 și 5 ale clădirii au fost operaționalizate ca spații de preluare și tratare a cazurilor critice de Covid19”.

Lucrările NU AU NECESITAT CHELTUIELI SUPLIMENTARE și respectă măsurile de complementarizare dictate de Școala Națională de Management Sanitar, astfel încât – într-un viitor pe care mi-l doresc apropiat – băcăuanii să beneficieze de serviciile medicale oferite de un pavilion pe deplin funcțional. Antreprenorul s-a mobilizat pentru a realiza la standarde de calitate această lucrare iar managerul SJU Bacău, Adrian Popa, gestionează într-o manieră profesionistă finalizarea acestui obiectiv.

În sedința extraodinară care va avea loc la începutul săptămânii viitoare – la care l-am invitat și pe primarul muncipiului – consilierii județeni vor avea pe masă proiectul de hotărâre cu privire la solicitarea trecerii clădirii fostului Spital Municipal din domeniul public al Municipiului Bacău, în domeniul public al Județului Bacău.

După consultările pe care le-am avut în urmă cu două săptămâni, când plenul Consiliului Județean a agreat de principiu această inițiativă, sunt încrezător că și proiectul de hotărâre va primi girul aleșilor județeni, într-o cât mai largă și concludentă majoritate. Așa cum a subliniat inclusiv Ministerul Sănătății, este singura soluție prin care clădirea fostului Spital Municipal poate fi introdusă în circuitul medical, în contextul finalizării lucrărilor la acest imobil și integrării sale în Spitalul Județean de Urgență Bacău într-o unitate spitalicească de sine stătătoare.

– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Diaconu Sebi
    13 mai 2022, 04:48
    0

    noroc de ivancea ca se termina parterul

    1. V
      Veteranul
      13 mai 2022, 07:01 răspuns pentru @Diaconu Sebi
      0

      Ai dreptate, noroc de Ivancea si altii ca el.

      1. V
        Veteranul
        13 mai 2022, 07:04 răspuns pentru @Veteranul
        0

        Nu acelasi lucru il putem spune despre domnii Stanciu si Viziteu. Acesti domni sunt mereu „Gica contra”!

  2. N
    Nicu
    13 mai 2022, 06:01
    0

    Este de apreciat efortul CJ pt finalizarea spitalului. Totuși, vă reamintim că problema problemelor la spitalul public este calitatea actului medical oferită de medici. Nu s-a făcut nici un progres! Este o nemulțumire cvasigenerală a băcăuanilor. Sugerez CJ să facă această analiză, poate ar trebui un manager medic cu personalitate recunoscuta…. Cum la Iași, Tg Mureș se poate și la Bacău nu?? Este vorba de calitatea oamenilor din conducere.

  3. V
    Veteranul
    13 mai 2022, 07:04
    0

    Nu acelasi lucru il putem spune despre domnii Stanciu si Viziteu. Acesti domni sunt mereu „Gica contra”!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.