• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Spitalul Municipal, Rezerva de apă și reabilitarea aducțiunii de la Valea Uzului – blocate la Primăria Bacău. PSD: „Nu am mai văzut așa ceva!”

Spitalul Municipal, Rezerva de apă și reabilitarea aducțiunii de la Valea Uzului – blocate la Primăria Bacău. PSD: „Nu am mai văzut așa ceva!”

Florin Popescu 20 iunie 2022 9 comentarii

LikeShare

La nivelul Primăriei Bacău, sunt blocate în acest moment trei obiective vitale, Spitalul Municipal, Rezerva de apă și reabilitarea aducțiunii de la Valea Uzului. Pentru unul dintre ele, liderii PSD Bacău fac apel la liberali.

Social-democrații au susținut la sfârșitul săptămânii trecute o conferință de presă, în care au vorbit despre cele trei obiective și au acuzat administrația Viziteu pentru faptul că nu se fac pași concreți.

Spitalul Municipal, veșnica problemă

Eurodeputatul Dragoș Benea a amintit despre propunerea Consiliului Județean, pentru finalizarea celor trei etaje ale clădirii Spitalului Municipal, prin preluarea imobilului la Spitalul Județean de Urgență Bacău. „Constat cu stupoare și mâhnire că nici liberalii, nici Consiliul Local, nici primarul Bacăului, nu vor să aducă propunerea CJ în dezbatere, deși au trecut două luni și jumătate”, a declarat eurodeputatul Dragoș Benea. El a vorbit despre posibilitatea accesării de fonduri prin PNRR, sursă de finanțare pentru care deja alte localități depun proiecte de completare a listei.

Benea a mai spus că PSD are doar doi consilieri locali, număr insuficient pentru susținerea cu succes a unui asemenea proiect, în Consiliul Local.

Singurul șantier al clădirii Spitalului Municipal care evoluează este parterul, unde CJ amenajează deja Unitatea de Primiri Urgențe. „Suntem aproape de finalizare, la 95%”, a precizat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău. Există însă și un „decalaj” față de plan, cauzat de creșterea prețurilor în domeniul construcțiilor.

Referitor la eventuale alte planuri pe care primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu (USR) le-ar putea avea, președintele Ivancea s-a declarat sceptic. „Tehnic, nu știu cum ar mai putea finanța lucrări, dacă imobilul nu este cedat la SJU”, a spus Ivancea, care a amintit că, juridic, Spitalul Municipal nu mai există, iar ministrul Sănătății deja a indicat trecerea la SJU drept unică soluție.

„Pentru finalizarea celor 3 etaje, așteptăm în continuare reacția Primăriei. Cei de la PNL Bacău știu despre problemă”, a spus eurodeputatul Benea.

Administrația Viziteu a lăsat baltă reabilitarea aducțiunii de la Valea Uzului

Valentin Ivancea a amintit despre necesitatea urmăririi și reabilitării aducțiunii de la Valea Uzului, pe tronsonul până la Stejaru. „Prin ADIB, am încercat să obligăm Primăria să își facă treaba. Am deschis și un proces, prin care să obligăm municipalitatea să întrețină conducta, pe care este proprietar”, a amintit Ivancea.

Rezerva de apă ar fi trebuit finalizată în 2021

Prefectul Lucian Bogdănel a vorbit despre nerespectarea deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a decis la avaria din februarie operaționalizarea Rezervei de apă, un proiect al Primăriei Bacău, finanțat prin PNDL și achitat deja integral. „Se împlinesc în curând 6 luni de la decizia CJSU, a cărei nerespectare este un pas în afara legii. Nici prefectul, nici președintele Consiliului Județean nu pot suplini primarul, în această chestiune, oricât de mult am munci, nu putem să-i facem treaba!”, a declarat prefectul Bogdănel.

Conform contractului cu Branpis, lucrările ar fi trebuit finalizate din 2021, iar pandemia nu poate fi cauza întârzierii. „Și aeroportul, și șoseaua de centură”, tot în pandemie s-au finalizat, a amintit prefectul. El a mai precizat că, potrivit unei notificări primite la Prefectură, la finalul lunii iunie se vor face noi probe ale instalației.

„A fost o sarabandă de schimbări de soluțiii tehnice. După 3 ani și jumătate, lucrarea este achitată integral, dar nefuncțională”, a completat eurodeputatul Benea.

Întrebat dacă e o practică obișnuită în administrație să achiți o lucrare integral, fără să o testezi, Valentin Ivancea a spus că nu a mai văzut „așa ceva”.

Înregistrarea conferinței de presă:

LikeShare

Din categoria: Top Story Etichete: Consiliul Judetean Bacau, Consiliul Local Bacau, Dragos Benea, Lucian Bogdanel, prefectura Bacau, primaria bacau, Valentin Ivancea

Reader Interactions

Comentarii

  1. sebi a zis

    20 iunie 2022 la ora 9:11 am

    foarte bine. nu asta s-a votat? ce credeati despre usere vizitee ?! aveti ce ati vrut

    Răspunde
  2. Dorel a zis

    20 iunie 2022 la ora 9:15 am

    Cati ani ati avut primar psd-ist timp in care noul spital a fost in paragina ???

    Răspunde
  3. Florin a zis

    20 iunie 2022 la ora 9:16 am

    nu zic ca astia de la usr nu ar fi varza, dar sa vii tu psd sa spui ca ‘nu am mai vazut asa ceva’….culmea ipocriziei dupa ce distrugi tara de 30 de ani

    Răspunde
    • adi a zis

      20 iunie 2022 la ora 9:35 am

      hai toti in cor ….beeee heeee heeeeee. pardon…peeeeee seeeeee deeeee

      Răspunde
  4. Baba Yaga a zis

    20 iunie 2022 la ora 10:10 am

    Nu mi-e rusine nici cu unii nici cu altii, dar macar PeSeDistii ne mai duceau cu zaharelul, mai o vorba lunga, mai 2 vorbe 3 prostii… dar aroganta, nepasarea si durerea’n 14 care e acum parca afecteaza mai tare 🧐

    Răspunde
  5. Gigexpertu a zis

    20 iunie 2022 la ora 11:44 am

    Bacau.
    Mare oras.
    Capitala regionala, carevasazica.
    Apa.
    Parcari.
    Spitale.
    Pardon, Universitate.
    Stadion.
    Strand.
    Tren urban.
    Autostrada la Brasov.

    Si mai presus de toate, primar userist.
    Pardon, votanti de primar userist.

    Orice oras (oras, nu municipiu) din zona moldoveneasca are scor mai mare decat Bacaul.

    Răspunde
  6. djdany a zis

    20 iunie 2022 la ora 4:08 pm

    spitalul municipal pe cind?rezerva de apa pe cind?reabilitarea aductiunii de la valea uzului pe cind?doar in romania e posibil asa ceva in germania ele in 2-3 zile erau gata trasate la milimetru !!!

    Răspunde
    • #Canada a zis

      20 iunie 2022 la ora 9:26 pm

      Stai sa deschida la psihiatrie si vine si bajetu cu Canada sa spuna cum e pe acolo. Dorineeeeee, Dorinaaaaa desteptareaaaaa… :)))

      Răspunde
  7. Sandu a zis

    22 iunie 2022 la ora 6:11 pm

    Nu trebuie sa stai toata ziua printre ei sa-ti dai seama ca asta cu rezerva de apa este o treaba facuta aiurea pe bani foarte multi. Poate ca primarele nu a vrut sa se faca partas la aceasta bulibaseala. E normal. La spital miroase iarasi ceva stricat.
    Daca la aceste obiective inteleg ca nu vrea sa scoata castanele fierbinti, nu inteleg de ce nu se taia balariile din parcuri. In Gheraesti nu mai ai curajul sa te asezi pe iarba. Cred ca trebuie studiu de fezabilitate, proiect si apoi sa se apuce de treaba.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Ierarhia de admitere la liceu 2025 a fost publicată. Vezi pe ce poziție ești!

raja onesti

Onești – Intervenție pe strada Izvor!

Branpis SRL, firma afaceristului Dan Brândușoiu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit înghițit de pământ

Umbrărescu a contestat atribuirea contractului de lucrări pentru unul dintre loturile de pe Autostrada Unirii A8

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

11 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

10 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Com. Răcăciuni

9 iulie 2025

Loc de muncă la magazin cu profil pescăresc

27 iunie 2025

Ultimele comentarii

  • VS la Branpis SRL, firma afaceristului Dan Brândușoiu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit înghițit de pământ
  • SEPTEP la Branpis SRL, firma afaceristului Dan Brândușoiu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit înghițit de pământ
  • Mihai la Încăierare și focuri de armă la Moinești. Patru bărbați reținuți de polițiști
  • SEPTEP la Elevii băcăuani protestează vineri în centrul orașului: „E despre viitorul educației, nu doar despre burse”
  • Ion la Elevii băcăuani protestează vineri în centrul orașului: „E despre viitorul educației, nu doar despre burse”

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău