Peștele săptămînii – Păstrăvul
Păstravul face parte din familia salmonizilor. Păstrăvul are o mare varietate de culori, rareori fiind întîlnite două exemplare identice. Unii sînt mai deschiși la culoare, verde-albastru pe spinare, argintii pe…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
Păstravul face parte din familia salmonizilor. Păstrăvul are o mare varietate de culori, rareori fiind întîlnite două exemplare identice. Unii sînt mai deschiși la culoare, verde-albastru pe spinare, argintii pe…
Salariații Direcției Generale pentru Protecția Copilului (DGPC) Bacău își vor primi în sfîrșit salariile. Pentru aceasta, consilierii județeni au aprobat suplimentarea bugetului Direcției cu 1,5 miliarde de lei, din care…
18 reprezentanți ai Spitalului Județean, printre care Leonard directorul unității medicale și mai mulți șefi de secții vor pleca luna aceasta în Ungaria, la o clinică privată din orașul „Cetatea…
Poiana miroase îmbătător a fîn proaspăt, de parcă toate miresmele naturii și-au dat întîlnire aici, pe crestele ce rîd vesel în soarele cald de iulie. Muntenii, stăpîni ai ogrăzilor din…
• parchetul General a trimis în judecată un procuror băcăuan sub acuzația de favorizarea infractorului, fals intelectual și represiune nedreaptă • tot în sarcina lui s-au reținut și acuzațiile de…
• un șoc de tensiune apărut miercuri seară în rețeaua electrică a ars sursa de alimentare a centralei telefonice • defecțiunea se va remedia abia astăzi la prînz • în…
Pește la grătar Peștele proaspăt se recunoaște după ochii bulbucați, branhiile de un roșu viu și carnea tare. Se curăță de solzi de la coadă spre cap. Peștii care nu…
■ antrenorul moineștean consideră că meciurile cu echipele mici sînt mult mai dificile Deși va întîlni pe propriul teren o echipă din partea a doua a clasamentului, Cimentul Bicaz, antrenorul…
Deși sînt conștient că rîndurile mele nu vor pătrunde adînc, adică peste tot unde se manifestă fenomenul la care mă refer, problema abordată are o mare importanță deoarece vizează o…
Dintre toți factorii climatici care influentează apetitul peștilor, vîntul și presiunea atmosferică, corelat cu temperatura mediului, au o influență deosebită. Vîntul are o influență deosebită asupra pescuitului și ținînd cont…
Primele victime ale aderării la NATO • unitatea 01184, fosta Școală de ofițeri în rezervă din Bacău va fi desființată • ordinul oficial de desființare al unității este de pe…
Născut la 21 iunie 1920, în Onești, viitorul inginer Eugen Topală și-a început cursurile Școlii Primare la Câmpulung, după care studiază la Liceul “Vasile Alecsandri” din Galați, fiind în toți…
■ băcăuanii cred că munca lor în această săptămînă se va materializa duminică Deși FC Național este una dintre echipele din elita fotbalului nostru, FCM Bacău pleacă la București cu…
• Ioan Lupu, consilier județean, a fost pus să conducă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, în timp ce subprefectul Gabriel Vlase și șeful Poliției Bacău sînt simpli membri în acest…
Zice povestea noastră de-o sfadă strașnică despre ce e mai folositor omului pentru a fi bine informat. Ca toate poveștile, are și ea un tîlc. Chiar și în zilele noastre.…
Flashback: 24 Octombrie