Deputatul Vasile Nistor nu va mai fi parlamentar
• el spune că s-a retras de pe liste nu la presiunile lui Traian Băsescu, ci fiindcă așa s-a decis în Biroul Național • Nistor vizează un post de ministru…
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
• el spune că s-a retras de pe liste nu la presiunile lui Traian Băsescu, ci fiindcă așa s-a decis în Biroul Național • Nistor vizează un post de ministru…
• primarul se plînge că oamenii beau de rup în baruri, iar cînd iau ajutoarele sociale, merg și-și plătesc datoriile Coloneștiul ar putea să aspire la primul loc în topul…
Județul nostru se confruntă de ceva vreme cu o criză de asistenți comunitari. Aceștia sînt acei asistenți medicali angajați de Ministerul Sănătății în comune, care trebuie să identifice familiile cu…
• într-o lună, restanțele la creditele pe termen scurt au ajuns la de la 25 la 40 de miliarde de lei Valoarea restanțelor la creditele bancare în lei ale băcăuanilor…
Prețurile medii pe kilogramul de legume la principalii producători agricoli (la poarta fermei) calculate la nivelul întregii țări pentru astăzi, 8 septembrie, și prețurile practicate ieri în Piața Centrală Bacău:…
• Dolarul SUA USD 33.401 lei • Euro EUR 41.120 lei • Francul elvețian CHF 26.492 lei • Coroana cehă CZK 1.303 lei • Lira sterlină GBP 60.582 lei •…
• societatea ASCO Bacău a fost inclusă în lotul de 35 de societăți listate pe piața Rasdaq care vor fi translatate pe platforma tehnică a Bursei de Valori București (BVB),…
Lumea din Bacău a intrat în fierbere. O parte din ea, desigur. Pentru că nu toți… vinifică. Dar tradiția e tradiție. Un ins solid ca un urs îmi zice că…
Comerțul la mica ciupeală proliferează în municipiul Bacău, în disprețul legilor și cu acordul tacit al oamenilor de ordine publică -gardienii și jandarmii. Indivizi de tot soiul ațin calea trecătorilor…
Deschiderea spre libertate a României, făcută cu sînge și lacrimi într-un decembrie ’89 de care ne aducem aminte tot mai des, ne-a dezlegat din frîu și iluziile. Ne-am imaginat că…
Doi tineri din municipiul Bacău au intrat în vizorul polițiștilor, după ce și-au dat de mai multe ori în petec. Iulian Puiu, de 21 de ani, și Daniel Savin, zis…
Firma suedeză „Plannja”, cunoscut producător de materiale de construcții pentru acoperișuri, va deschide un depozit regional pentru Moldova în comuna Răcăciuni. Din delegația care a vizitat localitatea băcăuană au făcut…
• ei îl acuză pe președintele organizației PSD din Mărgineni că are un comportament de dictator • ei susțin că acesta și-a impus voința asupra membrilor de partid, atunci cînd…
Cei 148 de funcționari din cadrul Primăriei Moinești prinși în sindicatul „Primos”, afiliat Federației Naționale a sindicatelor din Administrația Publică Locală, s-au aflat ieri, timp de două ore, într-o grevă…
La ședința de luni a Consiliului Județean, s-a anunțat constituirea grupului de consilieri județeni ai PNG. Din acest grup fac parte numai trei aleși, Constantin Pocovnicu, Andrei Paraschivescu și Elena…
Flashback: 24 Octombrie